Am aterizat in Germania cu emnotia revederii unui prieten drag, demult nevizitat dar neuitat intre paginile memoriei afective, mai ales. Nu am ascuns niciodata faptul ca sunt filo-german, in sensul aprecierii spiritului de ordine si a predispozitiei catre efort, tot asa cum nu am ascuns niciodata ca berariile si berea nemteasca se pot lua la intrecere doar cu spiritual inegalabil al Temple Bar-ului, vestitul cartier din Dublin. Nu eram sigur cum ma va primi Berlinul. Stiam ca este un melanj ametitor intre gradina Edenului si Babilon, o metropola cu iz rustic sau un sat cu imagine de metropola, la fel de cosmopolit si tolerant ca Amsterdamul sau Londra, la fel de elitist ca New York-ul si la fel de exclusivist ca Monte Carlo. Cu aceste sentimete amestecate am coborat din avion in aeroportul care acum 19 ani era aeroportul Berlinului de Est, incercand sa ne gasim drumul catre hotelul aflat in cealalta parte a orasului.
Din aeroport civilizatia prusaca si-a spus cuvantul, curatenia aproape obsesiv sclipitoare, grija cu care a fost controlat fiecare pasaport, dar si eleganta punctului de informatiii turistice care ne-au oferit toate datele necesare pentru a gasi hotelul pana la a ne ajuta sa ne cumparam biletele de tren expres catre destinatia noastra. Calatoria cu acest tren, un fel de tramvai suspendat undeva de-asupra soselelor, ne-a permis ca, in aproximativ 30 de minute, sa trecem dintr-o parte a alta a metropolei, admirandu-i frumusetea si unicitatea. Am strabatut tot ceea ce insemna fostul Berlin de Est, complet re-amenjat si re-construit, minunandu-ne de marile de verdetea care se intindeau la tot pasul si de decenta conceptului de utilitate maxima, reflectat la fiecare pas.
Apoi, trecand de Alexander Platz, mi s-au trezit brusc amintirile spectacolelor fastuase de la FriederichStadtPalast, singurele oaze de lux ale spectacolelor de estrada din Europa fost comunista. Vrand sa candideze cu Molin Rouge-ul, dar pastrand nuante de decenta socialista, aceste spectacole mi-au incalzit atat mie cat si parintilor nostri multe nopti friguroase de dinainte de ’89, pandite la televiziunea sovietica de atunci. Singurul artist roman invitat acolo a fost Ricky Dandel, dar Alla Pugagciova era o invitata aproape permanenta. Pastrat in melancolie, am trecut prin Hauptabahnhof, Gara Centrala, o constructive moderna din sticla si otel, care se doreste un landmark al orasului, dar care a polarizat parerile berlinezilor. Apoi, undeva in apropiere, dupa ce am trecut pe sub vestitul turn al televiziunii, am putut intreazari cupola transparenta a Reichstagului re-construit, cat si Domul Berlinului. La poalele acestuia din urma misuna o masa impresionanta de minoritari etnici romani, despre care voi vorbi, poate, intr-o alta editie.
Trecand de Hauptabahnhof, intram in Berlinul de Vest, aici linia orizontului se schimba devenind mai domoala si peisajul si mai verde. Cladirile pierd in inaltime dar castiga in elaborare, iar statii de metro precum Bellevue par sa ne aminteasca de prezenta hugenota aflata candva intre aceste ziduri. Berlinul de Vest este parca mai uman dar mai neglijar. De la caderea zidului majoritatea fondurilor au plecat catre efortuil de reconstruire din est. Fostele zone rezidentiale, chiar luxoase din vest au fost lasate in stare de supravietuire, insistandu-se aproape exclusiv pe Belrinul de est sau in no-man-land-ul din imediata apropiere a fostului zid. Admirand parcurile si cladirile ajungem lin catre Savigny Platz unde ne astepta impunator si surprinzator Bogota Hotel, pentru a ne oferi voluptatea folle-epoque a berlinului boem interbelic (Va urma)
Din aeroport civilizatia prusaca si-a spus cuvantul, curatenia aproape obsesiv sclipitoare, grija cu care a fost controlat fiecare pasaport, dar si eleganta punctului de informatiii turistice care ne-au oferit toate datele necesare pentru a gasi hotelul pana la a ne ajuta sa ne cumparam biletele de tren expres catre destinatia noastra. Calatoria cu acest tren, un fel de tramvai suspendat undeva de-asupra soselelor, ne-a permis ca, in aproximativ 30 de minute, sa trecem dintr-o parte a alta a metropolei, admirandu-i frumusetea si unicitatea. Am strabatut tot ceea ce insemna fostul Berlin de Est, complet re-amenjat si re-construit, minunandu-ne de marile de verdetea care se intindeau la tot pasul si de decenta conceptului de utilitate maxima, reflectat la fiecare pas.
Apoi, trecand de Alexander Platz, mi s-au trezit brusc amintirile spectacolelor fastuase de la FriederichStadtPalast, singurele oaze de lux ale spectacolelor de estrada din Europa fost comunista. Vrand sa candideze cu Molin Rouge-ul, dar pastrand nuante de decenta socialista, aceste spectacole mi-au incalzit atat mie cat si parintilor nostri multe nopti friguroase de dinainte de ’89, pandite la televiziunea sovietica de atunci. Singurul artist roman invitat acolo a fost Ricky Dandel, dar Alla Pugagciova era o invitata aproape permanenta. Pastrat in melancolie, am trecut prin Hauptabahnhof, Gara Centrala, o constructive moderna din sticla si otel, care se doreste un landmark al orasului, dar care a polarizat parerile berlinezilor. Apoi, undeva in apropiere, dupa ce am trecut pe sub vestitul turn al televiziunii, am putut intreazari cupola transparenta a Reichstagului re-construit, cat si Domul Berlinului. La poalele acestuia din urma misuna o masa impresionanta de minoritari etnici romani, despre care voi vorbi, poate, intr-o alta editie.
Trecand de Hauptabahnhof, intram in Berlinul de Vest, aici linia orizontului se schimba devenind mai domoala si peisajul si mai verde. Cladirile pierd in inaltime dar castiga in elaborare, iar statii de metro precum Bellevue par sa ne aminteasca de prezenta hugenota aflata candva intre aceste ziduri. Berlinul de Vest este parca mai uman dar mai neglijar. De la caderea zidului majoritatea fondurilor au plecat catre efortuil de reconstruire din est. Fostele zone rezidentiale, chiar luxoase din vest au fost lasate in stare de supravietuire, insistandu-se aproape exclusiv pe Belrinul de est sau in no-man-land-ul din imediata apropiere a fostului zid. Admirand parcurile si cladirile ajungem lin catre Savigny Platz unde ne astepta impunator si surprinzator Bogota Hotel, pentru a ne oferi voluptatea folle-epoque a berlinului boem interbelic (Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu